E adevărat,
E adevărat ca Dumnezeu a creat pe om spre a-l împartăsi de fericire, dar nu l-a creat să-l facă fericit cu de-a sila, ci l-a înzestrat cu vointa liberă, în virtutea careia el poate urma sau poate refuza sa meargă pe calea care duce la fericire. În cazul că refuza, o face aceasta din propria lui vointă, vina fiind numai a lui.
Refuzând până la sfârsitul vietii chemarea la mântuire omul se face vrednic de pedepsele vesnice nu numai pentru nelegiuirile pe care le-a făcut, ci si pentru încăpătânarea si refuzul continuu de a asculta chemarea si de a urma calea întoarsă a fiului rătăcit. În schimb, cei ce merg pe drumul care duce la fericire îsi realizează scopul pentru care au fost creati. Acestia sunt oamenii cei drepti, indiferent de numarul lor, si astfel in ei scopul pentru care a fost creat omul nu este zădarnicit, iar întelepciunea dumnezeiasca rămîne neatinsă.
Pe lângă aceasta, trebuie să subliniem ca iadul nu este compus din suflete pe care le refuza Dumnezeu, ci, dimpotrivă, din cei care refuza iubirea lui Dumnezeu.